Prin anii ‘50, când scriitorul Marin Preda se afla internat într-un spital pentru o nevroză cauzată de despărțirea de Aurora Cornu, a fost conceput un manuscris care nu a fost niciodată publicat și care se numește „Jurnal de boală”, spune Alexandru Preda, fiul scriitorului Marin Preda, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.
„Am acasă un manuscris de-a lui Marin Preda, un inedit. Este vorba de un „Jurnal de boală” care n-a mai apărut până acuma și pe care mi-am pus ambiția să-l culeg singur și să-l bat singur la mașină, luptându-mă cu caracterele și cu scrisul tatălui meu care e este lizibil, dar totuși..
E un carnet de boală. El, undeva prin anii ‘50, după ce s-a despărțit de Aurora Cornu, a avut o cădere, o nevroză și se trata dubios cu medicamente și cu insulină, se făceau niște injecții cu insulină și el s-a internat în spital și a scris acel „Jurnal de boală” care este fantastic și spune la un moment dat „scriu acel jurnal ca să trăiască și să vadă și ceilalți cum e să fi bolnav și ce-am trăit eu în spital”. Am să-l public”, a declarat Alexandru Preda.
Fiul lui Marin Preda spune că scriitorul a stat circa două luni internat în spital și în tot acest timp a scris „Jurnal de Boală”, un manuscris care nu a fost niciodată publicat și care are în jur de 50-60 de pagini.
Alexandru Preda spune că „Jurnal de boală” va fi publicat în curând.
O să apară la un moment dat. Trebuie, pentru că este, cred un subiect de școală și pentru Facultatea de Psihologie și pentru cea de Medicină. Este fascinant cum reușește să explice prin ce trăiește și mă rog, soția mea este psiholog și m-ajutat să înțeleg mecanismele și trăirile care sunt autentice”, a afirmat el.
Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.